Presa din Turcia scrie fără oprire că Mircea Lucescu va semna curând, cel mai târziu în iarnă, cu Galata sau cu Fener, însă antrenorul lui Șahtior neagă aceste zvonuri.
Toată această goană a mass-mediei din Istanbul după obținerea unui răspuns afirmativ din partea lui „Il Luce” a început după ce directorul departamentului Sport al postului TV ATV, Selcuk Manav, a apărut pe „sticlă” cu o dezvăluire-șoc în urmă cu trei săptămâni: „Am avut o discuție în particular cu Mircea Lucescu și pot să vă comunic, în premieră, faptul că se va întoarce foarte curând în Turcia”. Cu gândul la derby-ul cu Kiev
Însă Mircea Lucescu a negat vehement această variantă, a plecării din iarnă de la cârma „minerilor”, deși chiar el sugerase anterior posibilitatea despărțirii: „Nu am de gând să plec de la Șahtior până la finalul campionatului. Am un contract până vara viitoare și doresc să-l duc la capăt. Nu m-am înțeles și nu am discutat cu nimeni în Turcia, nici la Galatasaray, nici la Fenerbahce. Eu sunt om de cuvânt și merg până la capăt”. În această săptămână, antrenorul român a fost cu gândul mai mult la marele derby al campionatului Ucrainei, de duminică, Șahtior Donețk – Dinamo Kiev. Marii rivali se află pe primul loc, în timp ce Șahtior e pe șapte. Titluri cu Galata și Beșiktaș
Și totuși, Lucescu nu ar spune „nu” unei reveniri în Turcia, dar numai la finalul mandatului de la Donețk. Aici, „Il Luce” a mai activat în perioada 2000-2004, stând câte două sezoane pe banca Galatei și apoi pe cea a lui BeșikÂtaș. La Galata a cucerit titlul în al doilea an și Supercupa Europei la câteva zile de la instalare, iar la „vulturii negri” a ieșit imediat campion. Ploaie de goluri! Prima ligă din Germania este campionatul cu cea mai mare medie de goluri pe meci dintre competițiile puternice ale Europei, 3,06.
Față de alți ani, când partidele din 1.Bundesliga erau foarte tacticizate, combatantele înscriind puțin, startul acestui sezon din campionatul Germaniei a produs o mare surpriză, dacă privim numărul de goluri înscrise în cele 12 etape disputate. Cele 330 de goluri marcate în primele 109 meciuri din 1.Bundesliga au propulsat campionatul nemțesc pe primul loc într-un top al mediei de goluri înscrise pe meci. Astfel, media de 3,06 goluri din Germania devansează mediile din La Liga / Spania (2,76), Premier League / Anglia (2,72), Serie A / Italia (2,28) și Ligue 1 / Franța (2,20).
Din cei șase români din 1.Bundesliga (atacanții Ciprian Marica, Sergiu Radu și Emil Jula și mijlocașii ofensivi Maximilian Nicu, Vlad Munteanu și Albert Streit), doar trei au reușit să își treacă numele printre marcatorii de până acum, punctând de patru ori. Astfel, Marica, vârful lui VfB Stuttgart, a înscris două goluri, în timp ce Sergiu Radu de la FC Koln și Maximilian Nicu de la Hertha Berlin au câte o reușită. (Bogdan Coroamă)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER